Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât că trimiterea pe e-mail a unei cereri de amânare a judecății cauzei pentru motive medicale, dovedite, destinatari fiind instanța de apel și în CC avocatul părții adverse, e-mail care nu a ajuns la instanță, dar la cel de al doilea destinatar a ajuns, este un indiciu că partea dorește continuarea judecății, dar că este împiedicată obiectiv să participe, astfel că nu este incidentă suspendarea cauzei motivat de faptul că la dosar nu a ajuns această cerere, cu toate că partea adversă a fost de acord cu amânarea cauzei. (Decizia nr. 2570 din 12 decembrie 2023, pronunțată de Secţia I civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție)
E-mail trimis la instanță și neprimit
16
Aug